Cauta

Angajari

 

 

Având în vedere prevederile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi prevederile Legii responsabilităţii fiscale nr. 69/2010, ca urmare a insuficienţei fondurilor de care dispune Institutul Naţional de Statistică şi ţinând cont de situaţia economico – financiară a ţării, preşedintele Institutului Naţional de Statistică decide, pentru anul 2010, aplicarea următoarelor măsuri:

  1. sistarea tuturor promovărilor / avansărilor personalului existent;
  2. sistarea acordării de premii;
  3. oprirea scoaterii la concurs a posturilor vacante şi / sau temporar vacante sau ocuparea acestora prin alte modalităţi prevăzute de lege;
  4. oprirea tuturor examenelor / concursurilor aflate în derulare pentru ocuparea posturilor vacante şi / sau temporar vacante;

Se va face excepţie pentru concursurile şi angajările pentru efectuarea Recensământului General Agricol.